urletul beznei rupe tăcerea
în două
bâjbâi prin noapte și caut
să pipăi pielea vieții
să-i mângâi denivelările
viața e uneori plină de flori
aruncate printre gunoaie
petale catifelate peturi ambalaje
de-a valma
realitatea pare o floare cu
petale smulse
frunze jumulite
vreau să-mi leg rădăcina de nori
să-mi arunc petalele într-o ploaie
lină peste creștetul clipelor
să mă risipesc peste Pământul
care ca un bulgăre alunecă la vale.