în propriul timp suntem captivi pe viaţă
şi ne purtăm cu stoicism povara
dezamăgiţi când vine seara,
însă sperând în noua dimineaţă,
ziceam până mai ieri, acum mi-e greaţă
de halu-n care azi ajunsă-i ţara...
de ce cu stoicism să mai purtăm povara,
doar că în propriul timp suntem captivi pe viaţă?
să ne trezim din somnul morţii
şi din marasmul zis democraţie,
c-avem puterea de schimbare-a sorţii...
să dăm cu trădătorii de pământ
şi pofta potentaţilor pentru hoţie,
plecaţii să se-ntoarcă-n sânul ţării sfânt...

asta mi-i vrerea, ştiu că mulţi ca mine sunt
şi, Doamne, cât aş vrea să prind
schimbarea ...