îmi dai un punct
pată sclerotică de cer
unde iris de noapte nu mai există
acolo ne înfloresc doar fricile
când lumina
dărâmă culoarea unui asfințit
fluviul se hrănește cu atâtea coșmaruri


pata aia
e ochiul ochiului tău
lăsat să amurgească
peste vechile silozuri
ale raialei
alah se minunează
de mirosul grâului
ce curge spre marea cea mare
înghesuit în burţi nesătule
de şlepuri


câți înecați vor fi adunat umbre de arbori
să le înmulțească
hrană peștilor când foamea
ne înghesuie în uitare
din vinele apei nu poți alunga lunecarea
strigă lotcile
până când pescarii amuțesc
privind plasele goale


la geamie muezinul îşi cheamă
drept-credincioşii
neînecaţi încă
ghemuit pe covoraş
poemul se pregăteşte
să amurgească în pagina Coranului
mecca nu e doar o iluzie