Trăiesc! În jurul meu trăiesc și alți oameni cu care mă intersectez zilnic
mă uit la ei ca la niște icoane, îi pot vedea dar nu în același timp.
Văd chipuri gânditoare, chipuri vesele, chipuri trecute de atâta vreme
în ochii lor parcă se mai zărește un suflet ce geme, ce umblă a lene
pierdut în lumea care nu îi aparține, un suflet diferit de mine.

Cu cât văd mai mulți oameni cu atât vreau să pătrund mai adânc în lumile lor
Să aflu ce amintiri încă îi dor, să văd lumea prin ochii unui alt suflet alb negru sau poate mult mai color.
Vreau să fiu una cu celelalte ființe, să simt ce n-am simțit și poate nici nu voi simți.
Vreau să fac parte din alte lumi diferite de lumea comună în care suntem obligați să trăim cu toții, ca roboții.
Devorez lumile altora, căci a mea a devenit plictisitoare
un fel de o zi oarecare care se reia la nesfârșit.

Și e atât de scurtă viața încât vreau să o trăiesc nu să-i aduc elogii.