noapte
mușcă din inimă tăcerea
că un vierme din măr
înduioșătoarea foame de
stele din care mă
înfrupt cu privirea
îmi șterg lacrimile gândului
cu batista
se tămăduiesc îndoielile
bandajate
luna împrăștie pe pereți
umbre tremurătoare
întunericul decojește inima
și-i scoate miezul
mă doare noaptea
care se revarsă peste mine
un val de tristețe
care mă scufundă.