Semistea
(sau dragostea, pe înțelesul celor mici, din alte lumi)

Jumătate de bezea
Arsă și topită
Stai pitită-ntro clătită
Răsucită, 'ncolăcită,
Peste tine învelită
Ca o lume de peltea.

Ce vârtej te-a-ndepărtat
De tărâmul celălalt?
Ce apus de catifea
Te-a adus în lumea mea?

Semistea... Semistea...
Nu ți-e dor de casa ta?

Poate că la tine-n sat
Totul era drept și plat.
N-aveai zi, și n-aveai noapte;
N-aveai rude verzi și coapte;
Nu era nici îndoială,
Nici picior de răzgândeală,
Faptele, după cuvinte,
Alergau tot înainte...

Dar aici, Semistea,
Vezi ce strâmbă-i lumea mea?

Vântul se rotește-n loc,
Soarele pe după bloc,
Melcul uită unde-a fost
Și se-ntoarce mai cu rost;
Vulturii nu știu ce vor -
Mii de cercuri urcă-n zbor;
Și chiar viermele, nătâng,
Într-o gaură de măr,
Dacă face drumul stâng
Iese drept spre adevăr!

Chiar și tu, Semistea,
Dacă te-oi iubi cândva,
Ai să crezi că vorba mea,
Îndoită, va uita!

***

Ce vorbești? Chiar de-ai vrea
ÃŽnapoi n-ai mai pleca?
Fără mine... partea ta?
Ori aici de-ai rămânea
Fi-vei jumătatea mea?

Nu de frică te-ascundeai
În clătită?... Așteptai?
Doar pe mine mă voiai?
Arsă și topită... nu de-apus erai
Când, la est de viață, drept te coborai?

Vulturii și melcii pentru tine-s drepți?
Chiar și viermii, poate, sunt preaînțelepți?

Semistea, Semistea,
Drept că strâmbă-i lumea ta!


Marius Valeriu