să mă-nghită tranșee nu festivități ale somnului
e perna de vise recuperată
înainte de cădere
poate ultima sau doar o părere
nu mai vreau să-mi port oasele ca pe trofee
mortarul cărnii tencuiește
o gaură neagră
în oameni
din cuvinte sânge negru țâșnește
gări fără șine ies din gânduri
așteptarea e o tumoare nevindecabilă
precum o cămașă prea mare
pentru candoare

zadarnic subcutanat injectăm
războaie
glezne de ceară să purtăm paradisul pierdut
ca o coroană

să mă vindec de somnul de viață
doar o pernă umplută cu ochi îți cer Doamne