mi se pare că fac un păcat
dacă las să treacă o zi și o noapte
fără să te violez
printre rânduri.

pe sub plapumă, tălpile mele se-ntâlnesc cu tălpile tale:
își spun povești cu poteci,
degetele noastre se sărută, plănuiesc rute, se oglindesc
unele în unghiile celorlalte.

(într-o noapte, din patul nostru s-a ridicat alb o columbă. aș fi zis că ne zburase sufletul. moartea-și înmuiase degetul în miere. îngerul ne livra vestea.)

am rupt cătușele, pompându-mi sângele-n afară,
aorta mea e un vulcan ce înghite podeaua.
înoți în lava acestui sălbatic mine,
implorându-mă.

sunt un mecanism în luptă cu sine, urlu
fugi
împiedică-te de mine !

apoi, ca și cum nu s-ar mai putea întâmpla nimic,
aștept eu dimineața;
momentul deschiderii mele de pleoape naște în tine
- oriunde-ai fi -
un tresărit,
o noimă,
un curent electric continuu,
începutul unei dureri
care
se întoarce la mine tulburată, grăbită,
printre copaci, oameni și pietre.
eu stau la fereastră, deschid brațele și-o primesc.
obosit,
fătul tresăririi tale mi se cuibărește la sân
și adoarme.

sucesc limbile ceasului, care-ncotro.
am eliberat timpul.
tirania ta a intrat în istoria
oaselor mele,
pentru că merit.

pe front o raniță de cuvinte
e singurul semn că m-ai luptat.

arunc orbilor coaja desprinsă de pe ochi
convinsă fiind că o vor descrie o vecie
cu înverșunare.

în urmă, căpruiul urlă de durerea
vederii
nou-născute.

adun avar mărunțișul acestei libertăți .


(19 septembrie 2005)