Motto : ” Unde sunt autobuzele de altădată?”

Eram tânăr absolvent, geolog și mă aflam în autobuz pe Valea
Jiului. Aglomerație mare cum se purta pe vremea iluștrilor. Călătorii se
împingeau măcar să urce de pe scări, lângă mine câteva liceence,
una dintre ele față în față cu un miner, probabil, bărbat între două
vârste, brăzdat de riduri negre, care părea profund marcat.

Dar am salvat-o, dovedind neasemuit curaj.

Nu știu cum m-am întors spre ea și fata spre mine, de ne-am
îmbrățișat acolo în autobuz, presați din toate părțile de mulțime.

Pentru că iubirea nu avusese destul loc în mașină, ne-am
continuat îmbrățișarea, mâinile căutându-se pe suporturile
montate în vederea menținerii echilibrului, degetele mele
mângâindu-le pe ale ei. Am atras-o în joc, se vedea
că-i plăcea.

Și era iarnă pe Valea Jiului, zăpadă cenușie, lume, cenușie, haine
cenușii, zâmbete cenușii, acolo însă în autobuz mi-era bine, desfătat
de încă o iubire până la stația următoare.
Mai aștept câteodată un astfel de autobuz în vreo stație, dar cum
nu vine dezamăgit mă îndrept spre casă.
28 decembrie 2022