m-au trezit pescărușii cu rîsul lor sarcastic
m-au înnebunit pescărușii cu hăhăitul lor batjocoritor.
îl ascult ca de obicei pe klaus schulze, stay with me
zice omul, parcă făcînd și el mișto de mine. răsare soarele în militari,
colorînd blocuri, colorînd oamenii care se pregătesc să trăiască.
așa ca într-o carte de desenat a vieții, de parcă și bărbosul
se joacă pe telefon. eu mă pregătesc să mor, de fapt reiau moartea
de unde am lăsat-o ca pe un serial cu multe episoade.

cei mai mulți stau pe frecvențe luminoase, numai eu am îmbrăcat lumina
în haine de doliu. timbres of ice se numește albumul lui klaus dar eu
nu am nevoie de gheață, eu sunt o mașină de făcut gheață
sunt o statuie de gheață. m-aș topi în mîinile tale
dar tu nu ești amundsen, să-mi atingi polul sud și polul nord.
ce aveți în comun e că nu sunteți de găsit.

am un bambus într-o sticlă, împlinește 7 ani. e cel mai bun prieten.
el mă știe cel mai bine și vorbește foarte înțelept. rădăcinile lui
au umplut sticla, la fel cum rădăcinile tale mi-au umplut trupul
și au băut toată dragostea din mine. bambusul meu albește
odată cu mine. amundsen a albit o dată pentru totdeauna
și avea o iubită secretă despre care s-a aflat tîrziu.
și eu am o dragoste secretă și undeva în mine, gheața din mine
se topește și e o cascadă atît de înaltă ca între inimile noastre.

curgi în mine cum ceasurile ar curge în tablorile lui picasso.
peste cîteva zile mă fac fochist și o să topesc toată gheața din mine.
poate te încălzesc. am îmbrăcat lumina în întuneric, am învelit-o
de parcă i-ar fi fost frig, cum te-am luat în brațe atunci.
m-am întrebat dacă sublimul vine de la sublimare. că dacă m-ai săruta
m-aș face din gheață abur cu chipul tău.