în mână țin balanța și înclin
să aleg cumva o cale înțeleaptă
ferită verdelui amar pelin


umbrite porți, pe-abacuri sentimente
le număr rar și le aștern încet
în lada cu plăceri impertinente
unde îmi las talentul de poet


dureri îmi curg, e vena-ntortocheată
și-n sânge simt că-i haosul deplin
îmi spune o nălucă deocheată
că-i semăn, dar eu cred că-i aparțin


nu-mi place tihna și iubesc războaie
sunt înarmată strașnic, până-n dinți
cu fiecare luptă ce mă-ndoaie
mai pierd câte puțin din cei arginți


un Dumnezeu mă scutură de umăr
nu știu de-i El ori chiar Al Său Trimis
apuc de braț pe ultimul călugăr
și rugă fac așa cum am promis


e ultima strigare în cuvinte
ce strânge-n brațe lucrurile sfinte