Azi-noapte un tren a sosit,

Când somnul era-n apogeu,

În el se-aflau toți ce-au murit

Și-n gară, nemortul: chiar eu.

În somn nu știam că visez,

Că traiul de-afară e greu,

Că trebuie des să oftez,

Că nu-i de găsit Dumnezeu.

Eram doar atât: fericit!

Iar morții, de fapt, erau vii,

Cu toții, pe rând, mi-au zâmbit

Și m-au întrebat: vrei să vii?

Ciudat, nu știam ce să fac,

Simțeam cum în gânduri mă-ncurc.

Cu mine-ncercam să mă-mpac:

Să fug, să privesc sau să urc?

Dar n-am apucat să aleg,

Un glas cristalin m-a trezit,

Acum, pe deplin, înțeleg

Că am înc-un vis de trăit.