și eu sunt Gheorghe Ursu
turnat de două colege
dar suficient de laș și fricos încât să-i scuip în față
pe strigoii ieșiți din mormintele cerșetorilor și bandiților
zoaiele borâte de-un ideal fără de sfârșit pe pământ
unde oamenii se omoară precum șacalii
pentru o pedeapsă mai ușoară, pentru un blid de zeamă
fără conștiință, fără remușcări, fără patimă
animal de pradă înfometat de propria teamă
în tot hăul ăsta întunecat și lipicios
care-ți intră în suflet, în sânge, în pat
sufocându-te cu neputința de a striga și-a scrie pe toate zidurile
mi-e frică, mi-e frică, mă cac pe mine de frică
cu șoapte, și note, priviri prin vizorul celulei de bloc
Gheorghe Ursu vine să pună flori, să ne răscumpere ca pe niște păcătoși
răstignit în beciurile Securității de zdrahoni tocmiți de Diavol
noi l-am omorât pe Ursu cu nesimțirea noastră compulsivă
cu grija noastră pentru noi, și-ai noștri, să ne fie bine
cu socotelile noastre mărunte în piața de conștiință
și nici nu ne-am dat seama că odată cu el
ne-am săvârșit iremediabil
anonimi, fără urmă, ieftini
sperând la Gheorghe Ursu