Carnea mea nu mai are mult calciu,
sunt ca o fleică de carne bătută
făcută numai adâncituri de mama Terra,
sunt o umbră dureroasă de lut muncit,
pământul mușchilor nu doarme de extenuare

Am făcut cel mai lung tur ciclist, cred,
din pustă până în aproape tot Oașul,
acum mă pot crede oșan ca Dragoș-Vodă,
acum sunt insomniac, voi claca după Turu
lung până-n Halmeu, apoi pe drumul apoteotic
la Turț, unde-am văzut cum un uliu ucide
un corb, dar vin alți corbi și nu-l lasă
deloc să ridice-un confrate, iubirea
riscantă acționează și-n agonia unui corb
cu picioarele ridicate stând oblic pe spate

Mi-a venit un gând nebunesc să privesc hărți
voiam să mă-ntorc din Turț prin Turulung,
se-arătau nori grei doar dinspre Maramureșul
istoric, din Ucraina, Iubita_Una mi-a zis
că deja plouă în pustă, arată ploaie mereu,
am întrebat un om ieșit dintr-un local
dacă nu pot să ies către Călinești-Oaș
"ba da, o iei prin TurÈ› la dreapta, apoi
Gherța Mare, Gherța Mică,drept la Călinești"
(precum Călin Nebunul, din cenușa vetrei
ca din arc să merg săgeată până la uriași)

Mi-a urat sănătate, Doamne ajută, dar...
n-a fost ușor, vântul apusean, de pustă
se combina la început montan c-un crivăț
de vară, din nord, am filmat o crescătorie
de doi struți și doi emu la intrare
în Gherța Mică, la o aruncătură de drum,
am mâncat prune din pom, un struț a venit
prin curtea îngrădită până spre mine candid

Pe urmă m-am gândit să pedalez pe Giant
mai repede, să nu se întunece naibii rapid,
peisajele erau incredibile, oșence
elegante și cu batic negru-roșu pe cap,
nu mai aveau costum tradițional, discutau,
o tânără în rochie elegantă albastră
mergea pe șosea, cu nurii legănării,
cu părul lung negru până la mijloc, lins

Ceva pitoresc, mijloc de transport vechi —
treceau trocariciuri voioase prin TurÈ›
cu țărani mândri în ele, cu cel mult 15 km
la oră, minuscule camionete cu motorete
în față (cinci-șase persoane le era limita)

M-a prins ploaia ușoară la început, coboram
dealurile exact ca în Andaluzia în martie,
cu viteză ca de mașină, de urcat era dificil
și-au apărut mașinile de poliție înainte
de-a urca și eu să văd în ciuda întârzierii
lacul Călinești-Oaș, norocul meu că polițaii
au fost băieți buni, uitasem să aprind
faza din spate, mă compătimeau că-s ud tot,
n-aveam nici cartea de identitate la mine,
oricum este expirată din aprilie, mai bine

Un cățeluș în codru mirosea strada pe mijloc
și-am urlat să se dea pe margine, veneau
mașini din sens invers cu faruri aprinse,
mortăciuni se țin lanț, arici, vulpi, iepuri,
hârciogi, cârtițe, am numărat o duzină

M-am așezat pe-un cauciuc după Livada,
nu-mi mai simțeam pieptul sub cămașa
albastră udă fleașcă, scoasă de multe ori,
mi-am unit picioarele ca într-un lotus,
mi le-am ridicat de mai multe ori,
cu capul ridicat spre norii ce se duceau —
or fi crezut șoferii de TIR-uri, 4×4, bolizi
ce goneau în trombă, cu picuri fini stârniți
că nu mai sunt întreg la minte, că mă ridic
jignind orice anvelopă de mașină mai sus
decât fumul scos prin acoperișul unei case
cu rromii cei mai săraci din comuna Botiz
dintr-o vatră ce miroase a acru, ars, umed
ca un uriaș ucis de-un Călin Nebun lângă foc