uneori mă ascund după mine însumi ca după un copac
alteori mă ascund după tine, faptul acesta de a fi în lume
e uneori prea greu pentru mine, îmi provoacă angoasă
poate de aceea stau și gătesc sau spăl vase
ca să nu gîndesc, să nu-mi văd viitorul, să nu conștientizez
că sunt o ființă perisabilă în timp

că sînt o ființă finită într-o iubire infinită, întrebarea care anulează frica
nu este cine sunt, cum de exist, încotro mă duc, nu
întrebarea primordială e sunt sau nu sunt
iubit, pentru că dragostea e forma cea dintîi a creației
nici nu cred că lumea a fost creată altcumva altfel decît prin dragoste

la ce bun să existe omul dacă n-ar avea iubire
chiar dacă mă face să zîmbesc cred că și un canibal te mănîncă încet
și cu dragoste
și mai întîi mănîncă tot ce e în jurul sufletului tău
și iată că lipsit de trup sufletul tău liber rămîne liber, gata să iubească
alt suflet fără trup

sunt cu tine dar nu sunt cu tine, un fel de a spune
că sunt viu dar sunt mort
am o viață în afara ta însă e viața stelei ce-a murit

fără iubire suntem orbi, nu ne vedem unul pe celălat
fără iubire nici trup nu avem și atingerile sînt adieri de vînt
prin trupul norilor

așadar ce semnificație să am eu cînd mi-e atît de frică și
inima mi se face cît un bob de orez în care sculptez zi de zi de zi
chipul tău, rugîndu-mă să îl vezi într-o zi și
să mă recunoști.