trecutul

e aripa rănită

pe care nu mai poți

s-o ridici

e clopotul

care și-a înghițit

limba

e plaja întinsă

plină de amintiri

care s-au aruncat

precum lemingii

de pe faleza înaltă

a inimii

e calul cu piciorul rupt

căruia trebuie

să-i curmi suferința

dar ochii săi

blânzi și familiari

îți îngreunează

decizia

e podeaua putredă

peste care trebuie

să pășești cu grijă

ca nu cumva să cazi

și să rămâi imobil

în bezna memoriei

e fereastra cu zăbrele

care te opresc

să trăiești din nou

copilăria

oh, trecut

printre ruinele tale

îmi caut metafora!

cu lacrimi amare

lipesc cioburile

ulciorului

cu care împart

apa tămăduitoare

a cerului!

cu pietrele

din albia

râului secat

îți voi zidi

poeme!