singur ca lacrima

sub pleoapa nesfârșită a nopții

singur ca o scânteie

în fața marelui întuneric

ce m-a ținut toată viața

în lesa umbrei

singur, ca un gând de iubire

prins sub dărâmăturile cărnii

singur ca valul cuvintelor

ce se sparge de țărmul uitării

singur, doar cu visele mele

ca niște prieteni din copilărie

ce m-au însoțit pretutindeni

singur, în fața icoanei de ceață

agățată de zidul mirărilor

"singur, dar nu atât de singur"

îmi răspunde o voce

venind de undeva de departe

la fel ca ecoul ce se întoarce

la prima sa dragoste – strigătul