când m-am născut ningea, ca întotdeauna
și casele mijeau acoperișuri calde
dintr-o poveste de demult

peste mulți ani, poate o sută, poate o mie
mă voi reîntrupa și voi călători
peste câmpuri și țelini, peste stoluri de berze
cu vântul la subsuoară
voi lua în brațe bietul meu suflet și vom cădea într-o pădure
cu cărările încă nedezlegate
vom trece de la un munte la altul și vom scrie despre mine
pe jumătate uitată, pe jumătate vie... ca apa
vor fi buzele mele susurând
ca vântul vor fi vorbele mele

deodată ni se va deschide altă poartă
și, precum Dante, care îl urma pe Virgil
ca pe un alt sine al său,
voi lua și eu atunci sufletul meu de azi drept călăuză
și voi citi din cartea vieții lui pe dinafară