visa ca un înfrânt întins pe iarbă
și asculta scrâșnetul scoarței de copac
cedând sub umezeala toamnei nesfârșite
năclăioasă mai era iarba!
ploaia i se prelingea ușor pe gât
leneșă
ca o ultimă dorință
luna, legănându-se pe funii groase de fum
îl ademenea
vrând parcă să-l arunce în adâncul cerului.
ca o ancoră argintată
se roteau împreună într-o dulce scufundare
el decojindu-se de lut
ea dezbrăcându-se de soare