vrei să spui că îmi fusese scris să fiu cu tine

încă de când mi-am cumpărat prima ganteră

cu banii de eugenii de la automotovelosport,

în locul volumului negru păunescu, că nu mi se

părea deloc că realmente străbat lizeanu ca pe

banda de alergare, cu fiecare pas al meu trimițând

kilometrii aferenți ultimilor ani în banca ta de date

sentimentale, plus una două stângăcii specifice vârstei?

știi că atunci, pe lizeanu am scos pentru prima oară de

două ori soarele din lucrarea icral semnalată cu o oglindă

empire de toaletă, cu un cuier și cu un coiot împăiat cu

rictus de tristă amintire? că vacanțele în care ai mei știau

când ies din casă dar niciodată când mă întorc te prevesteau?

cu siguranță știai, altfel nu aveai cum să mergi cu mine la sigur,

să faci din noapte zi cum numai tu știai, de fapt

cum numai tu, cum numai tu le știi.

atunci ascultă asta, fiindcă e bine să afli cum arată în epură

toate întâmplările vii, sănătoase și neîngrijite, adăpost

pentru pterodactili la scară mică, doar pentru familiarizare și

pentru iarba fiarelor printre plăcuțele de mozaic din sala de bal, lumea

mea fusese gândită fără cheie, broasca și clanța erau doar

pentru hoții de inimi, iar tu intraseși nu prin geam, ci prin

amiezele când explodau centrale atomice mai mari sau mai mici

și noi probam infinitul cu o vafă de vanilie și o minge de 35.