matinalele mele gânduri
cu fir de borangic
albastru câmp de toamnă
răsucită pe spic
zăriră-n fereastră dintr-un nimic
un colos de nor înfiorător

octombrie se-apropie
ce inamic
cu vântul turbat și cuvântu-i peltic
de după faldurile perdelei mele
se-ncaieră oarbe frunze-ntre ele
ca niște vrăjmașe ghiulele

ce bocet de parcă-nviară străbunii
din oasele lor tulnice lumii jelesc
florile răului se înăspresc
cioturi se fac săbii și arcuri
câteva tancuri de păsări prin țarcuri
pământul și cerul se zguduie
furtuna și-aruncă lăncile
despică în patru și duduie

pârjolite gânduri pe câmpuri
răzlețite flori de moarte
lasă mâhnirea să curgă-n departe
de pe schele soare de-octombrie timid
îmi proiectează inima pe zid