în ochii tăi lumini sărate plouau întruna
şi doar o nevăzută ţigară împrăştia peste seară
rotocoale de totdeauna

în întrebare cârligul căutării de adevăr
l-ai prins într-o buclă din lungile tale plete de gând
te cunosc azi mai mult cu un ieri
mă cunosc azi mai puţin cu un mâine

ziua în care ai plecat nu mai e
i-am strâns literele într-un cuvânt de adio
picurându-i fruntea într-un dinte de gând
părăsit la o nuntă de melci

veneai, mi se mai strângea mersul
pe sub burta fugarului fugar timp
pomii creşteau din neştiinţă
oamenii erau oameni doar din asuprirea fricii
crimele tăcerii nu întâmplau un tribunal
era mai lesne aşa, puteai să ucizi de-a nefirea
frunzele ce nu cădeau peste brumă

ploaia căderii în tine ţinea cerul să nu năruie şoaptele apei
în cântecul paiangului îmi amintea de oamenii aceia
ce nu mai existam
în jocul meu începută mi-e talpa peste
îngândurata asfinţenie
şi merge şi merge şi calcă
plumbul încălţat în lumină