treci zilnic prin ochii mei agățată de un zâmbet
nu dai bună dimineața nimănui
dacă ai zbura ai semăna cu o egretă albă
pantofii tăi cu toc ating 125 decibeli
cât sunetele păsărilor-clopot
stropești trecătorii din jur cu șuvoaiele mele de lacrimi
nelăcrimate
la primul colț nu te mai văd călcându-mi cu tocurile cui
pe retină
simt doar nisipul dimineții în ochi
și botul umed al câinelui

în urma ta cerul își devorează toți norii
oceanul albastru amenință să se reverse
peste retortele incandescente de pământ ale soarelui

calci peste covorul de pietre încrețit de căldură
culegi o cireașă a cărei culoare îți rămâne pe buze
semn că nu ești o iluzie
salcâmii își desfac sticluțele mici cu parfum
ca să te întâmpine
de sus dumnezeu lasă să-i curgă o lacrimă

nu-ți pasă
drumul tău duce mi sus
Dumnezeu n-a fost niciodată o limită…