cu fiecare zi care se rostogolește în noapte
nu te mai simt umblându-mi desculță
prin inimă
nu mai ești tu
uzi tot mai rar florile iubirii cu lacrimi
uneori uiți să mai vii la fântâna cu găleată de tablă
și frânghie
în care aruncam cu pietre
și ascultam plescăitul broaștei lui Matsuo Basho
în apă

încerci să te extragi din acest tablou diafan
înghesuind toate amintirile într-un sertar
acoperit de uitare
dar nu poți, gândul te trage înapoi
la fântâna cu găleată de tablă și frânghie
ori către iazul Feng Shui
cu nuferi albi
și lotuși în sânge
unde peștii multicolori desenează un puzzle cromatic
nemaivăzut
și unde brotăceii cu oac-oac-urile lor melodioase
își fac declarații de dragoste
la nesfârșit

nu poți

locul acesta ne leagă pe veșnicie
ombilical