mă adâncesc în mine
imaginând respirația
un fel personalizat de a asculta muzica atunci când intră în corp
ori dragostea desăvârșindu-mă sublim
asemeni copacilor ce au făcut pământul întreg
și toate pădurile desenate cu tuș invizibil sub pielea ta

cineva a spus că atingerea este ca o vioară
ce știe să sângereze frumos
până la sfârșit

odată mi-am visat mâinile cum scoteau muzică
așa cum un nou născut este scos din pântecul fericit al mamei

ori poate am căpătat o putere supranaturală de a înghiți un pumnal în flăcări
ca totul să pară doar un spectaculos număr de iluzionism

mă gândesc să-mi iau un an sabatic sau mai bine o viață sabatică
să plec în lume cu mâinile într-un buzunar infinit
(de bogat cu toate culorile ce trăiesc peste nori).