Cine este tăcerea din chipul căreia
Îmi privesc imaginea în care mă aflu?

Și ce este acest întuneric amplu
Cu care mă cuprinde a ei geometrie?

Te rog, de fiece dată în care, asemenea ei,
Mi te lași desfășurată din amintire
Să nu mă întorci în prezent!

Insist! Ajută-mă să mă uit în fiece clipă
Ce trece în nesfârșitul neînchipuit!

Să privesc în oglinda secundei ce vine,
Acolo unde nu este nici ieri și nici mâine!

Și să mă văd în același fel în care
Rămăsesem înainte de fi devenit!

Sub soare, unde îngurgitam raze
Dintr-un alt pământ siniliu.

Cine este tăcerea aceasta
Din care mi te întind peste chip!?...

De unde își desfășoară umbre?!...

Adânc în care mă afund, clipă de clipă,
Prefăcut în vis cum visarea din care
Visează visul pentru prima dată?!...

Chipul ei tăcut în care rămân trecut
Al unei alte imagini pe care o privesc cum
De niciunde în sine îmi cuprinde
Interiorul gândit de gând.