- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Te recunosc cu greu din noile-ți povești
Ce zboară ca și doina din munte către lunci,
Și îți zâmbesc cu drag spre ochii-mpărătești
Dar unde-ți este zâmbetul de-atunci?

Privesc furat de vise nocturna ta făptură,
Și îți trimit prin gânduri sărutul ce mi-l ceri,
Dar îți remarc mânia și chipul plin de ură;
Și unde-ți este farmecul de ieri?

Încerc să mi te văd cuprinsă iar de dor,
Și să mă strângi din nou la piept cu bucurie
Șoptindu-ne-n amurguri doar vorbe de amor.
Dar unde-i dorul din copilărie?

Aș vrea să-ți plâng pe umăr precum odinioară,
Iar tu să-mi stingi durerea cu vorbe dulci și pline
de tainice-nțelesuri, ce n-au să mă mai doară.
Dar unde-ți e iubirea pentru mine?