După cum frumosul apare ca prezență a ce este mult
tot astfel binele se descoperă ca fiind ce este mai greu.

Un joc de zaruri în care cel ce adună mai multe cifre
din ceea ce aruncă câștigă, asemenea timpului
care cade prin spațiu, fără să știe, din goluri.

În același fel azi arunc ceea ce am fost ieri spre a face loc
sfârșirilor din care mă voi arunca spre a goli ceea ce voi fi.

Copilul din mine, părinții mei, prima lună plină,
becul ce nu-l pot uita cum sta aprins în priviri perene,
masa plină de carafe și pahare așezată în mijlocul inimii,
porumbelul mort în dolia casei viermuind ca un cimitir...

Amintiri din care m-am adunat și alcătuit.
Soția, copiii și toate cele pe care nu le-am gândit...

Constructor de vase din piatră, de temple și corăbii
în care lumea își poartă și se plimbă purtându-și
vise și speranțe ca pe armate de săbii...

Toate sunt numai clipe pe care le arunc spre a face loc
Altora care să mă nască din aruncarea în foc a amintirilor.

Din cenușa ființei mele semne nesfârșirii am adunat
Gustând din sângele care prin trup lor m-a alergat.

Sinucigaș, azi, cer dreptate pentru cei ce după mine
se vor lăsa purtați de aceleași îndepărtări
din care nimeni nu mai revine!