azi ne preocupă mai mult moartea decât ne preocupă crăciunul, neasemuit

de triști, așa suntem: neasemuit de triști, iar tristețea se măsoară în moarte și

nici într-un caz în frecvența intermitențelor luminoase de avertizare din brad.

măcar de s-ar fi accidentat o căprioară tânără în rădăcini și în cetină. iar poliția,

cu luminile de avarie și cu toți licuricii familiei buendia pe glitter, venea

cu colindul la ușa noastră: din holster, polițistul scoate-n unghii inima căprioarei

și rărunchii, sau era doar un apendice, care, noaptea strălucește precum

un meteorit care ar scuti de-acum trei generații pe puțin de serviciu la stat,

însuși meteoritul care poate alimenta energetic pământul înlănțuit de luminițe

tot timpul anului pe perioadă nedeterminată...

zice că ia totuși cordul și rinichii pentru o tocăniță tăiem pe lungime rinichii de

căprioară, eliminăm complet mijlocul alb și vinișoarele de sânge,îi spălăm în 2-3 ape,

apoi îi punem într-un vas, îi acoperim cu apă rece și adăugam 1-2 linguri de oțet de

vin, vai domnu doctor, luați un loc să vă omenim, coborâți harul dumneavoastră peste

viețile noastre în mare dezechilibru de sezon, nu vreți să îl botezați pe ăl mic? că așa

poate s-o mai potoli din scâncet,doamne ferește, doamne apără și păzește, doamne

ocrotește-i pe români, doamne, vino doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni, singur

în noaptea de crăciun cu toți morții familiei mă apasă o imagine cu englezoaice șleampede,

cu rimelul curs pe sâni, prăvălite singure și risipite bete pe sub vreun brad comunitar

din times square. ce mare păcat că deși statistic ne dovedim a fi mulți oameni singuri,

de sărbători suntem practic atât de împrăștiați, prin lumea largă de parcă s-ar fi tras

cu tunul din turnul cu bufnițe și lilieci al tuturor primăriilor de pe fața pământului.