din nord, departe la mii de kilometri distanță,
un punct de tăietură între munții cei mai smeriți
cu adevărat coborâți între oameni și suflete
care își mușcă din singurătate

(nimeni nu își poate visa viața așa cum și-ar fi dorit
cel mai firesc lucru ar fi să te trezești în fiecare zi
iubindu-ți durerea ce înaintează în corp,
în fiecare nerv ca
într-o inundație cu meteoriți
știind că drumul pe care mergi s-ar putea
să nu se mai sfârșească
că moartea poate opri tot
deconectând sufletul de memorie
dar ceea ce ni se întâmplă să se întoarcă
mereu către noi la fel ca în dragoste sau
o bibliotecă sfârșită deja
pe raftul lui Dumnezeu iar El să ne lase totuși
libertatea de a privi infinitul cum strălucește pe cord deschis)

Din oasele mele am ales un nume nou de copil
ca întunericul să nu mai aibă nicio putere pe această lume.

Photo source: Antonia Dubovici