De alb în plete parcă port o iarnă
Apus-a negrul verdelui de viaţă
Copilă-i încă vorba-n stea semeaţă
Destin de slove liniştea răstoarnă.

Şi-s în cuvânt spre veci de dimineaţă
De sus pândind venirea-i la lucarnă
Şi de teluric duhul să se cearnă
Dar nu murirea litera învaţă.

Că paşii pe cerneală las pe lume
Fumându-mi ale traiului ţigări
Şi existenţa lor să se consume.

În ochii altora să am visări
Să râdă reavăn taţi, să plângă mume
Să-şi bage popa imnul meu în nări.