Tristețea lumânării plânge din văpaie
Cu picuri goi de ceară în palidă visare.
Pe ascetic chip privirea arzătoare doare
Și hăituiește curbe de himeră în odaie.

Din ulițe troiene trimit stridente ecouri
Prin care pași ucid tăcerea din cristale.
Gerar naște o domniță cu sfâșiate poale
Topind în păr bălai arginții reci din nouri.

In irisuri de gheață, ca un marin dezastru,
Albastrul smulge vise spre un abis polar.
Răpit e robul rimei în străluciri de astru
Pe salba dintre sânii ce voluptuos tresar.

Sub cingătoare un crivăț ar rupe diafanul
Ce zvâcnetul de coapse expune făra milă.
Stârnit din latent liric, descătușat vulcanul
Cu jar păcatul biblic dezvăluie-n pupilă.

Iar intre dalbe șolduri, ca din păgân miraj
Fertilitatea îmbie, pe nea un nocturn petic
Când nehrănit, lascivul oftează in sevraj
S-ar topi albe trupuri în efemer frenetic.

Crescută ca un țurțur sub ninse reverii
Ar luneca dorința roză pe vălul nupțial
Dar zorii scot din negru suvițe sângerii
Sub noaptea care piere cu țipăt virginal.