Eşti frunza sub care sufletul meu tremurând
şi-a gãsit adãpost.
Tu mã ţii vie
sub valul avid de ploaie
ce curge
ÅŸi curge
ÅŸi curge.
Sãrmanul timp,
cu-aripile pleoştite, murate de atâta ploaie,
încearcă în zadar sã evadeze
sãpând un tunel vertical
în peretele ploii.
Tu ţine-mã lipitã de tine,
Poezie!
Sã-mi fii mereu acoperiş
ÅŸi balansoar!
Prin tine pot sã descifrez runele ploii,
doar tu îmi eşti calea regalã
de-a fi ÅŸi de-a nu fi
şi doar prin tine vreau sã ştiu
ce este dincolo de zidul ploii.