Coboară soarele pe ramuri și ard copaci în ritmuri goale;
Mă-ntorc, febrilă, să ne caut – cenușă doar găsesc pe cale.

Un vânt adie prin ponoare și buza ierbii o usucă;
Se-nchide-n mine o poveste și mă cuprinde-un dor de ducă.

Din cumpăna fântânii, parcă, nori apă vie mai ridică;
Mi-e teamă de trecut, dar încă de viitor nu-mi este frică.

Pe drumul sinuos, un ropot începe pulberea să spele;
Îndrept privirea și, aievea, pornesc spre visurile mele.