mai lasă-mă puțin pe creanga asta
firavă de cireş înflorit
să mai beau din nectarul
vieții trăite până la delir,

mai lasă-mă pe vârful muntelui
cu sihaștrii aceștia nebuni
să fac filozofii la timpul trecut,
sau uită-mă pe piatra asta ascuțită
să mai stau la taclale cu Dumnezeu
despre clepsidrele cerului,

mai lasă-mă puțin pe stânca rece
să beau până la izvoare
seva amintirilor
din palmele tale translucide
de miez de trestie
apoi
părăseşte-mă,
să mângâi urma
pe care ai stat,
ca şi cum aş mângâia
veşnicia