Fugind nebun de urma soarelui ce arde
La umbra norului mă stinge loc pustiu
Adăpostindu-mă de zilele uscate
Mă udă lacrima cărând un dor târziu

Cerul se umple de lumini plutind în noapte
Dar numai una-mi arde inima sclipind
Pătrunde-n vise inventând o realitate
Steaua departe, prea deprte strălucind

Privirea-nchide amintirile sub pleoape
Arzând retina cu imagini dogorind
Convoacă-n taină amăgirile deșarte
Pornind furtuna umblă cugetul dormind

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte
Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind
Cenușa timpului scutindu-le de fapte
Între coperțile trecutului murind

Rămâne sufletul strivindu-se de poate
Caută sufletul pereche stăruind
Uită că timpul furișându-se va arde
La poarta umbrelor ajunge ispășind