Unde se termină infinitul? La marginea câmpului de margarete, care construiesc tablouri imuabile, imperfecte, exhaustive, ce sunt indice de nebunie și delir, în amiaza naivă a șotronului zilei de azi.

Infinitul nostru are un sfârșit. Se termină acolo unde cealaltă femeie, cu nume de floare și chipul slut, își întinde palmele către tine, cu gând vinovat și cuvinte deșarte, care plutesc în noapte, grimasantă și îmbrăcată rococo.

Margaretele din vază te privesc nedumerite și drama din ochii mei devine o poveste a unei inimi rănite, o ecuație a realității unde degetele noastre se ating și dansează și eu îmi închipui că sunt frumoasă și îmi curg prin vene versuri care vibrează.

Te iubesc, îmi spuneai și albastrul norilor se transformă în colțuri de rai, până când minciuna devine regret. Soarele topește fortăreața privirii mele, trec comete, cade praf de stele și viitorul devine esopic, un refren care mistuie vise, lacrimi și gânduri amare.

Tu rămâi dator cu fericirea și destinul nostru în jos își coboară privirea.