când vine vremea să plângi,
dar stai ca pomul fără frunze
și-ai mai desfrunzi
cum simți că te topești,
dar gerul te pătrunde
deghizat în noapte de vară

începi să scrii o scrisoare
și te oprești la primul cuvânt
după care rămâi în visare

despre cât ne-a plăcut să fim împreună
mai spun doar amintirile
aceste iscoade
care ne pândesc visele
și în adânc izvoarele