Mă tem că vei pleca şi vei zbura
Spre alte ceruri, poate mai albastre,
Iar universul tot s-ar scutura
Să-ţi facă loc şi ţie printre astre.

Ai să te-nchizi în aripi de egrete
Ce se desfac când ochii tăi mai plâng,
Nu este timp acum, nici de regrete
Destinul e umbros şi prea nătâng.

Atât de mult pe tine te-am iubit
Erai prin aer, respiram iubire
Tu pământu-ntreg, eu satelit
Tot aşteptând să-mi dai cumva de ştire...

Că timpul de-a iubi nu s-a sfârşit
Şi am putea să ne venim în fire,
Atâtea continente am clădit
Şi-atâtea mări am strâns printre potire.

Mai eşti aici, dar ce departe încă
Sufletul mi l-ai dus la iarmaroc,
Inima mi-ai ascuns-o într-o stâncă
Nu-mi lua tot, lasă-mi puţin noroc.

Mă tem că ai să pleci, e-adevărat?
Că lumea asta pare tot mai mică,
Şi timpul s-a chircit, s-a micşorat
Nu spui nimic, şi ţie ţi-este frică.

Rămâi, eşti totul pentru mine
Eşti poezia mea, scrisă cu sânge,
Şi orice vers se naşte pentru tine
Va râde la-nceput, apoi va plânge.