coliba din vălătuc are geamurile spre răsărit
sticla lor se scurge lent, vălurind, distorsionează priveliștea
sub straturile de la bază se ascund fotograme cu o fecioară
degeaba întorci geamul invers, sperând să le dezvăluie

prispa, unsă cu lut și balegă de cal, odihnește amiaza
soarele se ridică peste acoperișul din stuf, cum ai da părul peste cap
în spatele colibei îl așteaptă câinele tolănit dezlegat, lângă lanț
rugina din frunze plămădește adii
urmele de pași astupați de corcodușele căzute, putrezesc

o adiere subțire desenează în aer silueta cu gropițe în obraji
nălucile au demnitatea lor, se dizolvă iute în varul vechi al pereților

doi ochi împăinjeniți percep lumina păstoasă ca pe un aluat dospit
o frământă cu luare aminte și o întinde în straturi foitaj
umple totul cu o lacrimă groasă, aproape solidă
știe că nu ia venit vremea, la portița din nuiele apăru un cal înalt
dar fără călăreț, prințul

odată cu primii fulgi va fi plecarea pe tărâmurile de dincolo
sub brazda colcăind de fotograme și clipe

lapovița, semn că până și ploaia încărunțește
coboară pe uliță ca un poștaș plictisit
se oprește la fiecare poartă încercând să-și amintească ziua
când a pus aici ultima scrisoare

printre aceste rânduri înșirate pripit s-a scurs o epocă
fecioara amintită este acum gata de împodobire
fiindcă prințul ei nu a mai venit, s-a măritat cu un bărbat de pripas
uite cum o conduce peste deal în carul cu boi!...
ea, mândră, întinsă pe o scândură
el pe lângă, cu biciul nefolosit
calm, roagă bietele animale să tragă

pe culmea dealului îi ajunge din urmă
primul fulg
fecioara surâde, știe că ia venit vremea, sărută mâna imaginară
închide ochii așa, cum trăsese mai adineauri portița
legând-o cu sârmă

doar câinele își leapădă lenea, se scutură de purici,
latră o singură dată, ham!
și pornește în sensul opus
se scufundă în răsărit ca într-un lan cu grâu înalt -
de unde spice în noiembrie?

bărbatul de pripas își continuă calea ca și cum nu ar ști
că bătrâna lui din car s-a stins

scenele astea neredate cumsecade
lipsite de logică sau însemnătate
vor rămâne suspendate o vreme
de crengile ultimului copac
până se va îndura vreo secure să doboare
trunchiul în care s-au aciuat amintiri însingurate

nu vei ști ce s-a mai întâmplat apoi...
coliba probabil s-a scurs la vale
cu geamurile ei cu tot și împăinjeniri inutile

ai putea imagina că este vorba despre o bunică
și o prispă a copilăriei
sau locul unde iminent se va construi alt sat
ca un strat de promisiuni pentru o lume vie
nu ți-ar trece prin cap că pe aici va răscoli războiul
brazdele sfințite de epoci
de fotograme cu fecioare și feciori hoți de o sărutare
șenilele primului tanc ajuns aici
se încâlcesc în lanțul câinelui demult dezlegat
trage o salvă și nimerește umbra turlei bisericii părăsite

apare un călăreț fără cal, probabil prințul așteptat
nedumerit își caută fecioara, prea târziu, desigur...

povestea poate fi dusă mai departe, dar aproape că
nu mai interesează pe nimeni, tu deja ai dat pagina
cum ai da un biscuit de sufletul fostei adieri

aș semna acum, dar secure fiind, știu doar scrijeli
adânc, foarte adânc, până în măduva sevelor și în
tăria de diamant a unei lacrimi cărunte