când apele plâng
le văd peste capetele voastre
atunci îmi strâng
ultimele două respirații
rămase-n adânc
și le țin
să-mi fie pentru încă o viață
până când
se vor mai împărți altele
către dimineață
îmi amăgesc mintea
privind neputințele celorlalți
ca și cum icnetele ar fi
îndemnuri subliminale
care mă pătrund
dar eu
doar mă folosesc de ele
cât să mai pot vărsa
o lacrimă
de ea mă agăț
să ies la suprafață

am învățat să primesc atât de târziu încât
mesagerii au prins drag de marginea dealului
și s-au pitit după ultimul apus
către acolo-i semnul răstignirii când accepți
cu brațele larg deschise
să-i lași să se ascundă în tine
căutându-i