Când am atins rana
Degetul meu ardea.

Rana, însă, vie
Din sine în mine
Ca rugul creștea.

În vârful atingerii
Îngerii, cum fluturii
În becul din stâlp
Mi se adunaseră
Și se zbăteau.

Nu aș fi crezut
Că pe deget pot
Purta a Cerului
Podoabă ca stea!

Mi se topea bobul
De tămâie din rană
În vârful atingerii
Cu care căutam
În acea seară.

Parcă sudam!

Flacăra cărnii strălucea
Împodobind îndepărtarea
Pe care o adunam în
Căușul palmelor.

De jur împrejur
Îndoiala se năruia.