împreună cu cei a căror întoarcere
nu ajunsese
la stadiul de masă critică
copaci din chirpici se rugau pentru ce nu știam
despre dragoste

ideile îi separă pe oameni

nu aveam curaj să privesc în oglindă
de parcă lumina și-ar fi pierdut înțelesul
străzile îndepărtau zorii spre groapa de gunoi a orașului

m-am văzut strivind muște

peste umărul crescut chiorâș
cu cea mai bună intenție
moartea călca de-a doua prin bălțile tulburate de lună
deșertăciunea să câștige lărgime

nu mă simțeam confortabil în cărți
nici pe buzele încondeiate precum ouăle împărțite
de paște
plăcerea de a striga împotrivă era mai puternică
decât dorința de a mi se arde cuvintele

iubirea mea se trezește din comă
nesigură dacă a fost dumnezeu sau o alunecare
în sinele fals