După despărțire,
Toamna îmi apare
Ca o dioramă
Cu un colÈ› de iad,
Ca o distopie,
Ca o revărsare
După lacrimi negre, a
Styxului din vad.

Nu mă mai salvează
Nicio disperare,
Visele-mi flămânde
Nu mai mor pe front.
Ce să fac cu-această
Lungă așteptare
Fără tine-n noaptea
De sub orizont?

Ce firesc e griul
Care-mi curge-n vine!
Câte nemișcare-n
Ceruri și cât frig!
Știu că primăvara-n
Carne nu mai vine
Și că niciodată
N-am să te mai strig!