mi-ai spus, uite aici pe spate și mîinile mele
și mîinele meu alergau pe spatele tău
ca degetele pe clapele unei trompete care striga în noapte
ce nu puteam să îți spun în cuvinte sau șoapte

pisica își atingea coada de lună, lumea era nebună
trăiam într-un secol dement în care timpul își făcuse părul permanent
ție îți creșteau unghiile pe sub masă să mă zgîrii ușor pe picior
eu ziceam zît, la locul tău puișor

și între timp te cîntam cu mîinile pe coapse
cu degetele acordate în mi minor și sunai ca o dragoste dezgropată
de o mie de ani, o mie de ani,
cîntam între picioarele tale cum îngălbenește toamna în frunze
sînii tăi îmi erau două muze

se duceau toate curvele la culcare cînd ne clătinam cu dragostea
pe stradă, cînd ne îmbrățișam ploua în tot orașul
pe bețivi nu-i mai lua ambulanța și nici fărașul, îi lua iubirea
și îi ducea acasă, se spălau cu soția pe dinți, stăteau cu copiii la masă

iar noi ne iubeam, dădeau veste toți cîinii care urlau la lună
ce iubire nebună, hau-hau, ce iubire nebună
sfîrcurile tale îmi intrau în ochi să te țin minte frumoasă
îmi zîmbeai, îmi cereai mîinile să te mîngîi pe buci
apoi îmi spuneai că nu-ți pasă

cînd îmi spuneai te iubesc tremurau toate perdelele din oraș
te iubeam ca și cum aș fi inventat gravitația
dar tocmai am cunoscut levitația

te iubeam cum aș fi ignorat respirația, cu tine nu mai era nevoie
să respir, să cînt și eu cu ploaia, să mîngîi fiecare vis de iarbă
fir cu fir.