Erau odată frați, la fel ca două stele,
Ce luminau același drum prin vremuri grele.
Pe câmpul vieții, mâna-n mâna strânși,
Nici vântul nu-i putea să-i facă despărțiți.

Dar într-o zi, averea și-a arătat puterea,
Cu promisiuni de aur, strivind prietenia.
Din pâinea împărțită, a rămas doar firmitura,
Iar între inimi calde, s-a strecurat răceala dură.

Prietenii de-o viață, legați de jurăminte,
Au fost pierduți în jocuri meschine de cuvinte.
Un sac de bani, o casă, un colț de pământ,
Au frânt legături ce păreau de neînfrânt.

Oglinda banului le-a deformat privirea,
Și dragostea curată s-a risipit cu firea.
Când ochiul dracului străluce-ademenitor,
Îți cumpără credința, te lasă gol, dator.

Și la final, ce rămâne din toate?
Un gol adânc în suflet, dorințe spulberate.
Căci bogăția trece, e fum purtat de vânt,
Dar dragostea pierdută e chin pe-acest pământ.

Deci, nu uita, frate, prieten de o viață,
Că banii vin și pleacă, dar sufletul îngheață.
Mai prețuiește omul, căldura din priviri,
Căci aurul nu umple un gol de amintiri.