De-o să mă strigi o să-ți răspund chemării
Acum, că taci, distanțe-s pân la tine
Fantome pe-ale-oglinzilor retine,
Pierdute în pustietatea zării.

Odaia astfel prinde să suspine
Că ai lăsat-o pradă tu uitării,
Pe-afară stele-ți poartă valul mării
Când eu prin codru haiducesc hermine.

Și din memorii îți desprinzi refracții
De parc-aievea lângă mine ești,
Făcând de trupurile noastre-abstracții.

Singurătății de a-i sta în clești
E dorul numitor comun de fracții
În matematicile îngerești.