ne mușcăm din priviri.

acestea se lasă brusc, rușinate, în jos,

de parcă în sclipirea lor de metal fierbinte

ar fi o lumină de nesuportat

sau amintirea mușcăturii dintâi.

savurăm clipa

care ne îngăduie să fim alături

într-o frântură de poveste.

poate nicio istorie a solitudinii

nu o va consemna.

altcândva, o vom continua

cu sufletul eliberat de ispită.