Covor de flori să-ți pună Primăvara
Pe treptele ce zilic urci în viață.
Să nu-ntâlnești în calea ta povara,
Numai frumos să ai pavat în față.

De ești boboc, să grângurești la Soare,
Cunună de senin pe creștet îți va pune,
Să-ți fie mersul zilei mereu în sărbătoare,
Dispară răul nopții, când raza lui apune.

În floarea vârstei, să te inunde mărțișoare,
De la feciori frumoși ce-n jurul tău roiesc,
Cu inimă ei simt, le pari fermecătoare
Și blânda ta vorbire iubirea le-o sporesc.

La tânăra mămică, iubirea e la apogeu,
Cuprinde tot ce-i trece zilnic peste prag.
E ancora ce-adună dragostea în curcubeu:
Buchetul de copii, părinții și sotul ei cel drag.

Vrem nu vrem, e feminină chibzuința,
Matură-n fapt și-n simț e tânăra bunică.
Strunește exaltarea și-ajută neputința
Să-i fie buni vlăstarii, ca munca de furnică.

Nu le uitați! Trunchiul ține strâns coroana,
Chiar dacă anii în scoarță au brăzdat.
Prin toate a trecut, cu brio, caravana
Ce-n lunga viață, pe străbunice le-a purtat.