Dintr-o dată s-a lăsat o tăcere
ca un zid greu,
iar noi nu ne-am mai auzit,
cu toate că și tu și eu
am izbit în el
cu tot ce am nimerit,
dar zidul a rămas neclintit,
chiar dacă noi nu ne-am oprit nici acum
să ne strigăm unul pe altul,
așteptând cu urechile lipite
de el, doar, doar
vom primi vreun semn
de viață, de la celălalt,
între timp zidul a devint
mai gros și mai rece,
iar dincolo nu răzbește
nici cât o adiere de vânt,
sau un gând oarecare,
de multe ori ni se pare
că totuși am auzit ceva,
însă ne dăm seama repede
că ne-am înșelat,
că nu sunt decât vocile noastre din cap,
toate aceste sunete pe care le-am luat,
ca pe corzile unui instrument de cântat